Europarlamentar PSD, despre REZOLUȚIA privind STATUL DE DREPT în România. Va fi un VOT POLITIC, voi interveni în plen

Europarlamentar PSD, despre REZOLUȚIA privind STATUL DE DREPT în România. Va fi un VOT POLITIC, voi interveni în plen
Publicat: 12/11/2018, 10:36
Actualizat: 25/03/2019, 23:55

Voi interveni astăzi în plenul Parlamentului European pe subiectul rezoluției pentru România. Draftul rezoluției privind România, așa cum va fi supus votului în plen în această săptămână, arată că mulți dintre colegii europeni care vor vota această rezoluție NU au înțeles faptul că țara noastră este un stat de drept, cu valori pro-europene, în care Constituția, legile și voința poporului primează. Draftul Rezoluției pentru România, așa cum a apărut el și în presa din țară, demonstrează că mulți dintre colegii mei din Parlamentul European NU au înțeles că românii au dreptul să își exprime voința în cadrul unui referendum, indiferent dacă rezultatul acestuia ne place sau nu și că, cetățenii români au exact aceleași drepturi și privilegii ca orice alt cetățean european”, a declarat Gabriela Zoană, potrivit unui comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.

Aceasta a adăugat că partea română trebuie să lupte, indiferent de înțelegerile politice făcute la nivel european și în ciuda faptul că votul pe rezoluție va fi unul politic.

„Vom avea parte de un vot politic în Parlamentul European, așa cum s-a exprimat și președintele Comisiei LIBE, Claude Moraes, însă trebuie să luptăm și să credem în cauza noastră până la capăt indiferent de înțelegerile politice la nivel european. Modalitatea în care ne-am apărat țara, măcar o parte dintre europarlamentarii români care au luat parte la dezbaterile din 1 octombrie din cadrul Comisiei LIBE, nu va avea suficientă putere dacă nu vom continua să ne-o apărăm și în plenul Parlamentului de la Strasbourg, în aceste două zile rămase până la acest vot extrem de important pentru noi”, a completat Zoană.

Europarlamentarul PSD a mai spus că, înaintea votului care va fi dat pe 14 noiembrie, va face apel la toți colegii din Parlamentul European pentru a înțelege care este situația din țara noastră.

„Voi face astăzi un apel la toți colegii europarlamentari să depună un efort pentru a înțelege situația reală din România înaintea votului, înainte de a fi prea târziu. Există riscul ca voturile împotriva României să atragă euroscepticismul în țara noastră, lucru pe care noi nu ni-l dorim. România este un stat profund european și trebuie să continuăm pe acest drum. Rezoluția intitulată Statul de drept în România>> este exclusiv o decizie politică profund nedreaptă”, a conchis Gabriela Zoană.

Rezoluția privind situația sistemului judiciar din România și respectarea statului de drept va fi votată, în Parlamentul European, în data de 14 noiembrie.

Potrivit draftului rezoluției, intrat în posesia MEDIAFAX, Parlamentul European este profund îngrijorat cu privire la potențialul de a submina independența sistemului judiciar.

Sursa menționată vorbește și despre faptul că „APCE solicită României să respingă noile proiecte de legi care impun ONG-urilor obligații suplimentare de raportare financiară, să le modifice în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția și cu OSCE / BIDDO și să le supună unei largi consultări publice înainte de adoptare”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”